Cupa Mondială din 2026 se apropie, iar pe măsură ce sezonul cluburilor se apropie de final, tricouridefotbal evoluțiile din lumea fotbalului deja modelează loturile care vor călători în Statele Unite, Canada și Mexic în această vară. Accidentările și jucătorii care au performanțe bune sau care au dificultăți pot avea, de asemenea, un impact asupra managerilor și a deciziilor lor finale cu privire la lot. Să aruncăm acum o privire la cele mai interesante cinci știri ale săptămânii despre Cupa Mondială:
Ekitike va rata Cupa Mondială

Începem cu vești proaste din săptămâna fotbalului internațional din Europa, atacantul lui Liverpool, Hugo Ekitike, fiind forțat să părăsească terenul în minutul 31 al sferturilor de finală ale Ligii Campionilor din manșa secundă împotriva lui PSG de pe Anfield. Clubul englez a confirmat a doua zi că atacantul francez a suferit o accidentare gravă, rupându-și tendonul lui Ahile, ceea ce îl va ține indisponibil pentru următoarele nouă luni, ceea ce înseamnă că va rata și Cupa Mondială din 2026 cu echipa națională a Franței. Vorbind despre vestea devastatoare, Ekitike a postat pe rețelele sale de socializare un mesaj către fani, spunând: „Este greu, poate chiar nedrept, dar sunt recunoscător că mi se întâmplă asta aici, printre voi. Nu sunt singur. Puterea și dragostea voastră vor fi forța mea motrice. Ne revedem curând, Anfield.”

Există tot mai multe întrebări cu privire la starea accidentării atacantului lui Arsenal, Bukayo Saka, care a ratat cel mai important meci din Premier League al sezonului, Manchester City învingându-i pe Gunners cu 2-1 duminică pe stadionul Etihad. Antrenorul Mikel Arteta continuă să spună că Saka este așteptat să revină în curând, în ciuda problemelor persistente de sănătate. Atacantul englez a ratat deja ultimele șase meciuri ale lui Arsenal, în toate competițiile, din cauza unui disconfort la tendonul lui Ahile, o problemă care l-ar putea afecta și pe antrenorul echipei naționale, Thomas Tuchel, înaintea Cupei Mondiale, unde Saka este așteptat să joace un rol important pentru Anglia în această vară.

Una dintre cele mai importante știri ale săptămânii vine din Spania, unde antrenorul american Pellegrino Matarazzo a câștigat finala Copa del Rey cu Real Sociedad, după loviturile de departajare împotriva lui Echipament fotbal Barcelona femei, devenind primul antrenor american care câștigă o cupă majoră în primele cinci ligi europene. O realizare incredibilă care rezonează în întregul peisaj fotbalistic american înaintea Cupei Mondiale, unde echipa lui Mauricio Pochettino, USMNT, va încerca să facă istorie pe teren propriu, fiind abia a doua oară când găzduiește turneul, după Cupa Mondială din 1994.

Matarazzo a fost printre candidații pentru postul de manager al USMNT în 2024 înainte de numirea lui Pochettino, dar, așa cum a menționat în interviul de după meci, acum este complet concentrat pe Real Sociedad, unde a preluat conducerea în decembrie anul trecut. „Sper să continuăm să rămânem ambițioși, pentru că mai avem șapte meciuri rămase în La Liga și putem face mai mult. Încă nu am terminat și sper că nu am terminat încă. Sunt foarte recunoscător că sunt managerul acestui club, foarte, foarte recunoscător. A face parte din istoria sa acum este, desigur, ceva special și sunt, de asemenea, foarte recunoscător că am această echipă, acești jucători, acest staff, acest club. Este un produs al muncii pe care am depus-o împreună în ultimele săptămâni.”

O altă echipă a sărbătorit în weekend, deși de data aceasta nu a fost o surpriză. Bayern München și-a asigurat un alt titlu în Bundesliga, al 35-lea din istoria sa și al doilea consecutiv sub conducerea lui Vincent Kompany. Atenția se îndreaptă acum către semifinalele Ligii Campionilor, unde vor înfrunta Paris Saint-Germain, campioana en-titre din 2025. În același timp, există îngrijorări cu privire la accidentarea lui Serge Gnabry, care se așteaptă să rateze restul sezonului, ceea ce pune serios la îndoială disponibilitatea sa pentru Cupa Mondială din 2026.

Accidentarea sa ar putea influența deciziile lui Mauricio Pochettino privind lotul înainte de turneu. Ream a fost titular în fiecare meci al SUA, atât la Cupa Mondială din 2022, cât și la Copa America din 2024, sub conducerea lui Gregg Berhalter, și a rămas o figură cheie, fiind titular în 18 din cele 24 de meciuri ale lui Pochettino de când a preluat conducerea echipei în octombrie 2024. El este considerat pe scară largă ca fiind unul dintre liderii echipei înainte de competiția din această vară.

Mikel Arteta měl pravdu, když připsal porážku Dětské dresy Arsenal s Manchesterem City událostem v obou pokutových územích. Erling Haaland vstřelil svou nejlepší šanci. Kai Havertz ji zahodil. A přesto možná větším problémem nebylo to, co hosté udělali, když dostali míč do pokutového území, ale o kolik méně se tam skutečně dostali.

Podle většiny statistických měřítek se jednalo o docela vyrovnaný zápas, který by se rozhodoval podle toho, která útočná lajna je o něco pronikavější než ta druhá. Očekávané góly favorizovaly Arsenal 1,53 ku 1,41; držení míče bylo statistikou, kde City vedlo s 58,5 % míče. Více modelů držení míče o něco více svědčilo o Gunners, ale v celkovém schématu věcí se zdá, že data za tímto zápasem odrážejí Artetovo hodnocení.

„Dokázali jsme, že tam jsme, ale realita je taková, že v dnešních dvou pokutových územích byl rozdíl a to rozhodlo o zápase,“ řekl manažer Arsenalu. „Rozdíl byl stoprocentní.

„Rozdíly jsou… Myslím, že jsme trefili tyč a já se jen dívám na obrázky. Je neuvěřitelné, jak míč nejde dovnitř. Takže je tam prvek štěstí. Je tam prvek načasování, provedení. Je to spousta věcí, které podle nás musí být. Nevyšly podle nás a musíme si uvědomit, že nakonec se na těchto momentech bude rozhodovat, zda vyhrajeme nebo nevyhrajeme.“

V zápase s takovým rozdílem vyniká cokoli, co je mimo míč, o to víc – například velkolepá nerovnováha v počtu dotyků na trestné lavici mezi těmito dvěma týmy. Není divu, že Arsenal musel být v obou pokutových územích lepší než byl. Ve svém vlastním zápase dovolili City dotknout se míče 40krát, což je číslo, které překročili pouze třikrát během čtyř sezón boje o titul v Premier League.

Na druhé straně měli v pokutovém území soupeře pouze 14 dotyků. Jediný ligový zápas, ve kterém klesli pod tuto hranici? Obléhání stadionu Etihad v září 2024, kdy červená karta v prvním poločase donutila Gunners postavit obrannou zeď ve vlastním pokutovém území. Nemělo by být překvapením, že to byl také jeden z těch zápasů, ve kterých inkasovali více míčů v nebezpečném pásmu. Ve skutečnosti je to jen to a bizarní remíza 2:2 s Liverpoolem na konci sezóny 2022-23.

Co se týče dynamiky, no, tohle byl vždycky zápas pod kontrolou City. Částečně se to dá vysvětlit naprostým bizarním gólem Arsenalu, kdy Kai Havertz vtrhl na Gianluigiho Donnarummu a ohromil Etihad Stadium chvíli po brilantním úvodním gólu Rayana Cherkiho. Největší hrozbou Arsenalu bylo prorazit poté, co City srazilo míč k zemi.

Přesto tyto otázky z obou boxů přetrvávají. Má to být jako trhat si nehty u nohou, dostat se do vápna Arsenalu. V této sezóně povolují v průměru jen 16,5 dotyků na zápas Premier League. Nyní 31 z těchto dalších zápasů bylo proti týmům, které nemají Cherkiho, Jeremyho Doku a Antoina Semenya. Velmi záleží na tom, že City má v útočném středu pole talentů, na které se žádný z arsenalských soupeřů nemůže spolehnout.

Zejména Cherki byl v prvním poločase nezastavitelný, proklouzl kolem Gabriela a Piera Hincapieho, jako by to nebyli dva z nejlepších obránců Premier League. Poté, co vstřelil svůj velkolepý gól, mu Arsenal prokázal úroveň respektu, jakou má jen málokdo jiný. Nic neodráželo dokonalost Cityho desítky tak silně jako to, jak se řítil do pokutového území a lízal po Gabrielovi, který byl příliš zaujatý na to, aby se do něj pustil. Jeho devět dotyků v pokutovém území je od začátku sezóny Premier League 2022-23 překonalo pouze pět soupeřů: Erling Haaland, Bernardo Silva, Mohamed Salah, Alejandro Garnacho a samozřejmě Christian Norgaard, když ještě hrál za Brentford (to taky nevím).

Mnohem více hráčů mělo vysoký počet dotyků s míčem a některé z nich by mohly záviset na hráčích, které Arsenal dokázal nasadit. Zejména Doku a vynikající Nico O’Reilly vytvořili nejrůznější hrozby na pravé straně. Cristhian Mosquera proti Dokuovi pilně hrál a vydržel 36 minut po žluté kartě. Prostě není Jurrien Timber typ hráče, který by dokázal zastavit některé z těch 15 progresivních útoků. Ani Piero Hincapié se proti Antoine Semenyovi neozval slávou.

Možná je to nemožné. Možná odpovědí bylo, že Arsenal musel udělat víc na druhé straně hřiště, vzhledem k tomu, že ani jeho obrana nedokázala zastavit Dokua, Semenya, Cherkiho a Haalanda. A tady se situace trochu zvrhne. Arsenal předvedl v útočné třetině City spoustu skvělých věcí, zvláště když neměli míč. V šesti různých případech získali míč v útočné třetině, o jeden míč více než jejich soupeři. Tam to sice tak dobře neudrželi, 129 dotyků v závěrečné třetí třetině hřiště oproti 205 dotekům City, ale celkově je to víc než jen kolem vápna.

Arsenal prostě nedokázal vyvinout tlak v oblastech, kde to opravdu potřeboval. Havertz měl dvě příležitosti, celkem šest dotyků, a Noni Madueke byl jediným dalším hráčem, který zaznamenal více než jeden dotyk na trestné lavici. Jeho zápas skončil v poločase. Právě zde vyniká mezera v individuální excelenci. Možná že na vrcholu svých sil byl Martin Odegaard jedním z těch, kteří v tomto velkém zápase vynikli, ale spíše to byly momenty jako ten níže, které definovaly návštěvu kapitána klubu na Etihadu.

Odegaard, který se vklouzl do výhodné pozice na okraji pokutového území, mohl přihrát, ale místo toho se rozhodl postavit Bernardovi Silvovi. Proti kapitánovi City se mu nic nestalo. Jedna z posledních šancí Arsenalu na vniknutí do vápna se nezrodila a nebyl to první případ, kdy byl Odegaard nediskrétní s držením míče tam, kde na tom nejvíc záleželo. Hráč, který kdysi zdánlivě diktoval rytmus celých zápasů ze svého místa v pravém rohu vápna, se po celý zápas provinil přehnanými odpaly nebo špatným čtením. Nedal trochu moc na odpalování Havertze? Je to otázka, kterou byste položili jen Odegaardovi, ale s hráčem jeho talentu to nelze.

Arteta však odmítl myšlenku, že o tomto zápase rozhoduje individuální talent v vápně. „Každý tým má svou identitu díky hráčům a jejich chování. A zvláště když hrajete proti tomuto soupeři, musíte mít jasno v tom, co musíte dělat a jak chcete hrát.“

Je snadné pochopit, proč by nechtěl veřejně přiznat, že Haaland, Cherki a jejich podpůrné obsazení jsou lepší než to, co má k dispozici. Každopádně to není tak, že by je museli v zbývajících pěti zápasech, ve kterých by ještě mohli vyhrát titul, znovu držet mimo hru.

Co se týče toho, co nám tato konkrétní statistická kuriozita řekla, možná nám to říká více o Manchester City fotbalový dres dětský než o Arsenalu. Pro Arsenal stačil celkový výkon k tomu, aby dal Mikelu Artetovi skutečnou naději, že jeho tým může vyhrát a vynutit si boj o titul na rozdíl gólů. „Věřím tomu dnes, věřím tomu i ve středu před týdnem, protože je vidím každý den a vím, jakou máme úroveň,“ řekl Arteta. „Dnes, pokud potřebují být přesvědčenější, myslím, že jsou přesvědčenější teď. Mluvili o tom v šatně.

„Je to teď nová liga. Měli zápas k dobru. Máme tříbodový náskok a pět zápasů před sebou. Takže je ještě o co hrát.“ Takže víme, kolik jsme toho vyhráli, a nezastavíme se a půjdeme do toho znovu, to je jisté.“

City však v této „nové lize“ hraje v impozantní formě. Pokud dokážou nastřílet 40 doteků na trestnou lavici proti týmu, který Pep Guardiola označuje za nejlepší v Anglii, jak jim Burnley, Everton a ostatní, kteří přijdou, zabrání nejen v dosažení potřebných vítězství, ale i v nasbírání gólů, které jim vynesou titul?

In Tuesday’s Eastern Conference play-in game between the 9th and 10th seeds, the Avery Bradley Jersey pushed the Charlotte Hornets to the brink, almost without their star player. Bam Adebayo left the game early in the second quarter with a lower back injury after only 11 minutes and did not return. The Hornets ultimately prevailed by one point in overtime, ending the Heat’s season.

Injuries are often unpredictable, but the Heat were not happy with the cause of this one. Hornets star LaMelo Ball was blocked by Simon Fonteko while jumping for a shot in the paint and fell to the ground. It appears he pulled Adebayo down with him, causing Adebayo to land on his tailbone.

According to Chris Haynes, the league plans to review the foul and is expected to make a ruling before the Hornets’ next play-in game on Friday. The league may upgrade the foul to a Flagrant Foul 1 or 2, fining Ball, or, if deemed necessary, taking more severe measures such as a suspension. Given that the referees did not call a foul during the game, it would be surprising if the league suspended Ball in such a decisive ”win or lose” game.

After the game, Heat head coach Erik Spoelstra expressed his dissatisfaction with the lack of punishment for Ball’s foul.

“I don’t find it funny. I don’t find it funny,” Spoelstra said. “I think it was a stupid move. It was a dangerous move. Obviously, our best player got off because of it. I’m not making excuses. The Hornets played very well. They made those plays in crucial moments. We also had chances in crucial moments. It’s a shame. He should have been punished for that. Tripping, bluffing. [Referee] Curtis Blair was there; he had a responsibility to see it; if that wasn’t his responsibility, Zach Zalba had to see it too. Someone had to see it. He should have been ejected for it.”

Ball blamed the incident on his own fall and promised to apologize to Adebayo. ”I apologize for that. I hit my head and had no idea where I was. But I’ll go check on him and make sure he’s okay,” Ball said.

The Hornets ultimately won 127-126, with Ball hitting the game-winning layup with five seconds remaining.

However, Ball could still face a post-game penalty for the Bam Adebayo Jersey. The Hornets will play again on Friday against the loser of Wednesday’s Philadelphia 76ers vs. Orlando Magic game for the eighth seed in the Eastern Conference playoffs. While a suspension for this crucial game seems unlikely, a fine is still possible given the seemingly unnecessary foul.

Regardless, Adebayo’s absence ultimately led to Miami’s playoff exit, and in such a closely contested game, his presence could have easily changed the outcome. Whether intentional or not, Ball’s foul may have altered the course of the game and ultimately impacted the Heat’s entire season.

Pentru cele mai bune echipe din Europa, doar patru meciuri din Liga Campionilor le stau la dispoziție pentru glorie. Nu este de mirare, Arsenal tricou, că în acest moment atâtea sezoane par să fie pe muchie de cuțit. Ultima șansă a lui Liverpool la titlu în acest sezon va necesita recuperarea unui deficit de 2-0 în prima manșă împotriva deținătorilor terenului, Paris Saint-Germain, o sarcină care ar fi cu siguranță dincolo de oamenii lui Arne Slot dacă ar juca ceva așa cum au făcut în prima manșă.

Barcelona trebuie să se confrunte cu un scor similar împotriva lor și totuși pare să existe motive pentru ca ei să spere că pot face acest lucru împotriva lui Atletico Madrid, la fel cum Real Madrid se va agăța în continuare de speranța că își poate recupera deficitul de 2-1 în fața lui Bayern München. Nu începem însă cu niciuna dintre echipele în urmă, ci cu o echipă al cărei avans de un gol împotriva lui Sporting este o rară licărire de lumină printre nori sumbri. Este Arsenal în pericol ca sezonul său să iasă de pe șine?

Poate că sunt favoriți la câștigarea atât a Premier League, cât și a Ligii Campionilor, dar este greu să scapi de sentimentul că, în următoarea săptămână, sezonul lui Arsenal va fi pe o prăpastie. Aproape tot ce se întâmplă împotriva lui Sporting CP miercuri seară va fi văzut prin prisma deplasării de duminică la Manchester City, și pe bună dreptate. Urmărirea primului titlu de campioană în 22 de ani este marele proiect al mandatului lui Mikel Arteta. Dacă nu se întâmplă anul acesta, când rivalii lor au fost atât de în urmă, este corect să ne întrebăm dacă se va întâmpla vreodată sub acest antrenor.

Îi afectează, iar în termeni de rezultate, pare profund. Campaniile de Cupă au fost încheiate de Manchester City și Southampton, dar cea mai crudă lovitură de până acum a venit în înfrângerea de sâmbătă în fața lui Bournemouth. Împreună cu o victorie pentru City în ziua următoare, se simte ca și cum eșecurile familiare sunt amplificate în cele mai importante momente. Mai presus de toate, Arsenal se clatină din cauza atacului său anemic din jocul deschis.

Acum, desigur, „gunners” rămân o forță cu baloane fixe și au creat două ocazii excelente pentru Kai Havertz din cornere împotriva lui Bournemouth. Nu este nimic în neregulă cu dezamăgirea declarată a lui Arteta luna trecută că echipa sa nu marchează mai mult din lovituri fixe. Într-o Premier League în care apărarea fizică poate acoperi mai mult spațiu ca niciodată, este util să ai o armă care poate deschide un meci. Cu toate acestea, dacă Arsenal vrea să fie „cea mai bună și mai dominantă echipă în fiecare aspect al jocului”, atunci nu poate merge pe o serie de 10 meciuri fără să înregistreze un gol așteptat dintr-un joc deschis în mijlocul căruia se află.

O mare parte din criticile la adresa acestui lucru au căzut în spatele terenului și pe bună dreptate. Incapacitatea lui Arsenal de a juca cu o presă de patru jucători a fost dezvăluită de Manchester City în finala Cupei EFL și expusă la fel de nemilos de Bournemouth sâmbătă. Martin Zubimendi nu a fost niciodată un progresist de volum al mingii, precum Rodri, Granit Xhaka sau Martin Odegaard. Pe măsură ce se apropie de pragul de 4000 de minute jucate în acest sezon, jucătorul în vârstă de 27 de ani pare epuizat. Declan Rice, un jucător dinamic și puternic care a purtat mingea în prima jumătate a sezonului, a mers la fel de departe ca Shergar.

Trebuie menționat în acest moment că sarcina lui Arsenal nu este mai ușoară fără unii dintre cei mai importanți jucători ai săi. Nimeni nu este mai eficient decât Odegaard în a trimite mingea pe teren, dar abia a jucat 1500 de minute într-un sezon plin de accidentări. Bukayo Saka poate că nu se clasează pe o poziție bună în ceea ce privește deplasarea mingii în teren, dar nimeni nu se apropie de el când vine vorba de primirea de pase progresive. Are o medie de 10,7 astfel de recepții la 90 de minute. Leandro Trossard este singurul dintre coechipierii săi care a jucat opt.

Cea mai bună soluție la dificultățile de atac ale lui Arsenal cauzate de jocul deschis și de baloanele pierdute este readucerea pe teren a lui Odegaard și Saka. Nu devin un atac de elită cu ei, mai ales având în vedere că niciunul dintre ei nu a fost cea mai bună versiune a sa în acest sezon, dar acești doi reprezintă de departe cea mai bună cale pentru această echipă de a duce mingea în zone periculoase și de a o păstra acolo. De observat, de exemplu, cum atingerile de atac ale acestei echipe au scăzut într-un mod deosebit de pronunțat de la sfârșitul anului 2024, când au apărut problemele legate de accidentări, mai întâi pentru Odegaard și apoi pentru Saka.

Desigur, nu este garantat că Arteta va putea apela la oricare dintre ei împotriva lui Sporting sau tricouri fotbal ieftine. Dacă acesta este într-adevăr cazul, atunci există încă lucruri care se pot face pentru a nu afecta și mai mult această echipă ca forță ofensivă. Nu este clar dacă antrenorul le face.

Gabriel Martinelli și Viktor Gyokeres, de exemplu, nu fac un atac echilibrat. Când Arsenal încearcă să iasă, mingea nu se lipește de niciunul dintre aceștia doi. Gyokeres are o medie de 3,8 pase progresive primite la 90 în toate competițiile, Martinelli 4,6. Gyokeres are o medie de 25,7 atingeri și pierde mingea de 11,3 ori pe meci în Premier League. Niciun atacant nu are o proporție mai mare de posesie pierdută per atingere în întreaga divizie. Martinelli ocupă locul opt la această metrică.

Când mingea nu se lipește, devine incredibil de greu să creezi o amenințare în jocul deschis. Pe parcursul întregului sezon, Arsenal are o medie de 1,04 xG din jocul deschis la 90 de minute. În minutele în care Gyokeres și Martinelli împart terenul, acest număr scade la 0,29. Adăugați-l și pe Noni Madueke în ecuație, o modalitate mai eficientă de a pune pase progresive, dar un dribling de volum care este pregătit să joace cu posesia, și cota scade la 0,14.

Există o avertizare cu privire la cât de des cei trei menționați anterior împart terenul împreună. Au fost titulari doar în opt meciuri împreună, dar acele opt meciuri au adus doar patru victorii. Poate că Arteta și-a verificat unsprezecele din victoria cu 3-2 asupra lui Bournemouth, când a început din nou triumviratul Gyokeres, Martinelli, Madueke. Acest lucru pare puțin probabil, având în vedere că niciunul dintre cei trei nu a jucat ultima treime a meciului, nu e de mirare că au combinat pentru trei șuturi în cele 66 de minute precedente.

Niciunul dintre aceștia nu este neapărat jucător prost – există o dezbatere care merită purtată despre care, dacă există, sunt de nivelul unui câștigător al unui titlu din Premier League – și nu este ca și cum argumentele pentru Trossard sau Kai Havertz pe postul de atacant central sunt copleșitoare, având în vedere că niciunul dintre ei nu are un gol în Premier League în 2026. Este, totuși, curios că Arteta pare să oscileze între un atac format din cele mai tranzitorii forțe ale sale, inclusiv Havertz în poziția de 10, și apoi să treacă la o altă extremă, Trossard, Eberechi Eze și Dowman. Cu siguranță, o poziție de mijloc formată din jucători care își pot testa adversarul în mai multe moduri ar fi mai preferabilă?

Alex Caruso is a prime example of the immense success that two-way contract players can achieve in the Duncan Robinson Jersey. This was something the Thunder guard could never have foreseen when he went undrafted in 2016—a full year before the concept of two-way contracts even existed in the league. But in the years that followed, many players approached the two-time champion, saying they saw his path and knew they could follow a similar one.

However, Caruso himself didn’t have such a roadmap initially. He spent a full season with the Thunder’s G League team before becoming one of the first players to sign a two-way contract with the Lakers in July 2017. Because it was the first time teams implemented two-way contracts, Caruso described the experience as ”learning by doing.”

“Fortunately, I was in a very good position with the G League team,” Caruso said. “I especially want to thank my coach—[former South Bay Lakers head coach] Kobe Karl—who helped me readjust my mindset while I was there, because sometimes it can be a bit disappointing. I think he did a fantastic job helping me cope with that situation, especially since it was the first time anyone had experienced something like that in history.”

Caruso transitioned from a two-way contract player to a standard contract with the Lakers before the 2019-20 season. That same year, he played a key role in helping the Lakers win their first championship in a decade. In the summer of 2021, Caruso signed a four-year, $36 million contract with the Chicago Bulls. He then returned to the Thunder, completing a career cycle. Last season, his defensive intelligence and shooting ability helped the Oklahoma City Thunder win their first NBA championship. During this time, he was also named to the All-Defensive Team twice and won two NBA rings.

Caruso’s story has been told countless times. It’s invariably mentioned whenever coaches, players, and league executives discuss the determination and professionalism players demonstrate in their pursuit of the league. Therefore, it’s no surprise that it’s become the gold standard for two-way contract success stories. But when two-way contracts were introduced at the start of the 2017-18 season, their initial intention was far from discovering potential All-Stars or All-Defensive Team caliber players.

Adam Simon, assistant general manager of the Miami Heat, was one of the committee members who pushed for the NBA to introduce two-way contracts. When he helped propose the idea to the league, the initial hope was only to add one more two-way contract slot. However, the league initially added two slots, and then expanded it to three at the start of the 2023-24 season.

”It was mainly to prevent this situation: for example, you spend the whole summer developing a player, he goes to training camp with you, and then you give him a bonus to go to your G League team, and whoosh, he’s snatched up by another team,” Simon told. ”Secondly, it was to ensure that there were enough players on the roster during training, because at that time, it was not allowed for extra players to loiter around the team.”

G League players don’t sign contracts with their respective teams; instead, they sign individual contracts with the G League each year. Regardless of which G League team they wear, they are eligible to be drafted by any NBA team. However, the introduction of two-way contracts allows teams to protect up to three players, making it virtually impossible for other teams to sign them.

The proposal to increase the number of two-way contracts received a positive response. However, there was also opposition. A league executive who played a key role in pushing for the two-way contract system said that some teams preferred a large free agent pool within the G League rather than allocating a fixed number of players to specific teams. But regardless of the criticism, it was overwhelmed by overwhelming support for the concept, and the clause was ultimately incorporated into the league’s collective bargaining agreement in 2017.

While initially envisioned as giving teams more players available for practice or preventing other teams from poaching talent, this mechanism quickly became a crucial way for teams to discover top role players in the league.

Not every player who signs a two-way contract can achieve the success that Caruso has so far. But the Jae Crowder Jersey by players like Caruso has led young players such as Denver Nuggets forward Spencer Jones to see two-way contracts as a viable path to the NBA.

Robinson’s signing process followed this pattern. The Heat had expressed interest in his agent months before draft night, so when Robinson went undrafted, Miami had a two-way contract ready for him. The Heat are particularly adept at unearthing gems like Robinson, Strus, Gabe Vincent, and several others who joined the ”Heat culture” through two-way contracts. But they don’t always manage to sign their ideal players. Simon recalled one instance where, despite the team having contacted the player and his agent and expressed interest before other teams, the player ultimately signed a two-way contract with another team. Simon stated that he was ”not happy” when this happened.

This is similar to recruiting players in college basketball, highlighting the importance of two-way contracts today—missing out on an undrafted rookie can leave executives with a vivid memory of that moment years later.

From all perspectives, the introduction of two-way contracts has greatly benefited the league. A series of adjustments over the years—adding a third roster spot and extending the number of days a player can play in the NBA—have further refined the system. Will there be more adjustments in the future? Dort hopes that players on two-way contracts will also be eligible for the playoffs. However, a league executive said that this proposal may face resistance because it would eliminate the need for teams to convert players to standard NBA contracts. Removing this commitment could lead to players remaining on two-way contracts for longer than necessary.

Regardless of how two-way contracts are adjusted in the future, their overall positive impact is undeniable. It opens an alternative path to the NBA for overlooked talented players and strengthens the ties with the G League. Success stories like Caruso, Dort, Reeves, and Alvarado will emerge one after another.